Menu

CFR Cluj, calificare miraculoasa in Liga Campionilor. Echipa lui Sumudica, salvata de schimbarea regulamentului!

Campioana Romaniei, CFR Cluj, a jucat marti seara, de la ora 21.00, returul cu echipa bosniaca Borac Banja Luka, intr-un meci contand pentru primul tur preliminar al Ligii Campionilor.

CFR Cluj s-a calificat in turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor desi a pierdut mansa retur disputata marti, in deplasare, scor 1-2 (0-0, 0-2), dupa prelungiri, cu Borac Banja Luka.

Dupa 3-1, acasa, clujenii au fost condusi cu 2-0 la finalul primelor 90 de minute, in deplasare, si erau eliminati daca UEFA nu schimba regulamentul.

Din sezonul 2021/2022, golul/golurile marcate in deplasare nu conteaza mai mult decat cele inscrise pe teren propriu. Astfel, la scorul general de 3-3, partida de la Banja Luka a intrat in prelungiri.

Chipciu a reusit sa inscrie in minutul 118 golul calificarii.

Desfasurarea LIVE a meciului:

*Final de meci, CFR Cluj se califica in turul doi preliminar.

*Gol fabulos marcat de Chipciu in minutul 118.

*Bara CFR in minutul 94, prin Deac.

*2-0 dupa 90 de minute, se intra in prelungiri pentru ca UEFA a eliminat regula golului marcat in deplasare. CFR ar fi fost eliminata dupa vechiul regulament!

*Sansa mare pentru CFR in minutul 88, dar Bouhenna rateaza din pozitie ideala.

*Borac marcheaza doua goluri interval de patru minute (60-64), 2-0 pentru bosniaci. La acest scor se merge in prelungiri.

*O noua ocazie mare pentru CFR, prin acelasi Paun, in minutul 46, care trage putin peste poarta.

*0-0 la pauza.

*Paun trage bine din lovitura libera, in minutul 41, dar portarul scoate de sub bara.

*Gol anulat CFR Cluj in minutul 13, pentru ofsaid la Costache.

*A inceput partida.

*Echipa de start a CFR-ului: Arlauskis - Manea, Cestor, Bouhenna, Camora - Rodriguez, Sigurjonsson - Deac, Paun, Costache - Omrani

"Respect poporul sarb, stiu ce inseamna, am lucrat cu jucatori sarbi, sunt jucatori cu potential, cu scoala. Au sangele fierbinte, la fel ca al romanilor. Suntem multe asemanari intre cele doua popoare. Ne asteptam la o atmosfera fierbinte, dar vom face tot ce tine de noi sa ne calificam. Plecam cu un avantaj de doua goluri, cel mai important este ca la final echipa noastra sa fie calificata", a declarat Sumudica.

In tur, CFR Cluj s-a impus, scor 3-1, iar regula golului in deplasare nu se mai aplica, potrivit ultimelor modificari de regulament facute de UEFA.

Sursa: https://ziare.com/fotbal/stiri-fotbal/cfr-cluj-liga-campionilor-meci-bosnia-1690292

Parteneri