Menu

Răzvan Marin, moment dificil al carierei - Ce i-a transmis antrenorul său de la Ajax Amsterdam

Razvan Marin, in tricoul lui Ajax Amsterdam​Răzvan Marin a ajuns la Ajax Amsterdam în vara anului 2019, dar nu a avut o primă jumătate de sezon așa cum ar fi dorit. Mijlocașul român în vârstă de 23 de ani a evoluat doar în 15 meciuri la campioana Olandei, dintre care 10 în campionat, patru în Liga Campionilor și unul în Johan Cruijff Schaal, transmite Mediafax.

Fostul jucător al celor de la Standard Liege a precizat că nu are de gând să plece de la Ajax Amsterdam.

"Am vorbit cu antrenorul de vreo două-trei ori, nu prea mi-a spus nimic concret. Voiam să știu ce se întâmplă, pentru că au fost vreo 5-6 meciuri în care nu jucasem deloc. Mi-a spus să rămân pozitiv, că mă antrenez foarte bine, că o să îmi vină șansa, să am răbdare.

E greu să stai pe bancă, dar nici nu trebuie să iei decizii pripite în astfel de momente. Am vorbit deja cu Pietro (n. red. - Chiodi, agentul lui Răzvan). I-am zis așa: «Măi Pietro, trebuie să vorbim cu ei, să spună dacă au nevoie de mine sau nu. Mai ales că vin meciuri importante pentru echipa națională».

Deocamdată nu am luat în calcul să plec sau să evoluez în altă parte sub formă de împrumut. Dar poate că vin ei la mine și îmi spun că nu mai au nevoie de mine, cine știe?", a spus Răzvan Marin, pentru gsp.ro.

Citeste mai mult https://sport.hotnews.ro/stiri-fotbal-23577536-razvan-marin-moment-dificil-carierei-transmis-antrenorul-sau-ajax-amsterdam.htm

Parteneri